Translate to Romanian Translate to english Translate to French Translate to Russian Translate to Italian

Termeni si conditii Hotel Bavaria Blu****


Politica de rezervare/avans:

1. Pentru fermitatea rezervarii este obligatorie plata unui avans.

2. Suma minima solicitata pentru garantare este echivalenta cu contravaloarea primei nopti de cazare.

3. Pentru garantare se va folosi un card de credit valabil.

Politica referitoare la anularea sau modificarea rezervarii:

1. Daca rezervarea este anulata sau modificata cu pana la 2 zile inainte de data sosirii, nu va fi perceputa nici o taxa.

2. Daca rezervarea este anulata sau modificata mai tarziu sau in caz de neprezentare, se va incasa prima noapte de cazare.

3. Anularea rezervarii se face prin solicitare la adresa de e-mail office@bavariablu.ro.

Politica referitoare la returnarea banilor datorate unei plecari anticipate:

1. Returnarea banilor se face in cazul in care se doreste o eliberare a camerei mai devreme decat data inregistrata la Receptia hotelului in momentul check-inului, clientul trebuie sa anunte cu 24 de ore in prealabil. Solicitarea de eliberare anticipata se va face in scris in cazul in care sejurul a fost achitat in totalitate in avans. (se va completa un formular);

2. Returnarea banilor se va face la momentul eliberarii in cazul in care plata s-a facut numerar;

3. Returnarea banilor in cazul in care plata s-a facut prin virament bancar sau prin carte de credit/debit se va face in termen de 7 zile lucratoare din momentul eliberarii camerei.

4. Returnarea banilor in cazul in care plata s-a facut prin intermediul unei agentii de turism, nu se va face de catre hotel. Clientul trebuie sa se adreseze agentiei respective.

5. Nu se returneaza banii in cazul in care turistul nu completeaza formularul de eliberare anticipata.

6. Nu se returneaza banii in cazul in care pe durata sejurului s-au inregistrat pagube in camera ocupata de turist sau produse de catre acesta in incinta hotelului si a spatiilor adiacente.

Politica de check-in/check-out:

1. Check in-ul incepe la ora 18:00 iar check out-ul este pana in ora 12:00.

2. Alocarea camerelor se face pornind de la disponibilitatea existenta la momentul check in-ul. Hotelul nu garanteaza alocarea camerelor pe un anumit etaj/sector, alocarea camerelor alaturata sau a unei anumite camere. Se tine cont de preferintele anuntate din timp insa acestea nu sunt garantate.

3. Late check out-ul sau prelungirea sejurului se solicita cu cel tarziu 24 ore inainte. Valoarea late check-out-ului este de 50 ron pana in ora 16:00. Ambele sunt negarantate si depind de disponibilitatea existenta la momentul respectiv.

4. Hotelul dispune de o camera pentru bagaje pentru depozitarea acestora in momentul in care turistul ajunge la hotel inainte de ora check in-ului sau pentru alte situatii.

Politica extra person:

1. Camerele single sunt predestinate acomodarii unei singure persoane.

2. In duble se accepta cazarea a maxim doi adulti. Nu se suplimenteaza cu extra bed.

3. In garsoniera se accepta cazarea a doi adulti si doi copii sau trei adulti si un copil. Un copil cu varsta mai mica de 4 ani si unul cu varsta de mai mica de 12 ani beneficiaza de gratuitate.

a. Suplimentele extra person sunt calculate automat in tariful total.

b. Pentru extra person:

- 4-12 ani: 20% dintr-un loc de cazare + 50% mic dejun;

- 12-18 ani: 30% dintr-un loc de cazare + mic dejun integral;

- peste 18: 40% dintr-un loc de cazare + mic dejun integral.

4. In camerele deluxe de la etajul Mapamond se accepta cazarea a maxim doi adulti. Nu se accepta cazarea copiilor.

Politica pet/animale de companie:

Hotelul nu accepta animalele de companie.

Politica fumatului:

Camerele hotelului sunt exclusiv pentru nefumatori. Pentru fumatori sunt amenajate spatii speciale: bar, foisor, terasa, piscina sau pe balconul camerei.

Mic dejun:

Mic dejunul, in dependenta de gradul de ocupare, se serveste in regim a la carte sau bufet suedez, in intervalul orar 7:30-10:00.

Taxa hoteliera:

Peste tariful de cazare se va achita la receptia hotelului taxa de statiune in valoare de 1 % din prima noapte de cazare, fara TVA.

Minibar:

1. Fiecare camera pune la dispozitie un minibar incarcat cu diverse produse: bauturi racoritoare, ciocolata, vin etc.

2. Evidenta consumului este mentinuta zilnic de catre departamentul de housekeeping prin intermediul fisei de minibar, la finalul sejurului achitandu-se valoarea totala consumata.

3. Este obligatorie completarea si semnarea fisei de minibar de catre turist.

4. Scoaterea produsului din minibar sau inlocuirea este considerata drept intentie de consum si se achita.

Bunurile de valoare:

1. Fiecare camera dispunde de o cutie de valori. Pentru siguranta, bunurile de valoare vor fi pastrate in seiful camerei.

2. Nu ne asumam raspunderea si responsabilitatea pentru pierderea sau furtul obiectelor personale nesupravegheate.

Acces piscina:

1. Turistii cazati au acess gratuit la piscina exterioara, in intervalul 8:00-20:00. Este strict interzisa folosirea prosoapelor din camera.

2. La cazare vor primi cardurile pentru prosoape care vor putea fi folosite la piscina. Acestea vor fi returnate la momentul check out-ului.Deteriorarea sau pierderea cardurilor se taxeaza (30 ron/buc).

3. Asigurarea cu sezlonguri se face in limita disponibilitatii si nu se fac rezervari.

Acces parcare:

1. Hotelul pune la dispozitia turistilor spatii de parcare, in limita locurilor disponibile. Pentru acestea nu se percep taxe aditionale si nu se fac rezervari.

2. Nu purtam raspundere pentru autovehiculele parcate necorespunzator, in imediata apropiere si nici pentru lucrurile lasate in interiorul acestora.